Fac asta din nou, da.   1 comment

Unde găseşti bucăţica aceea care defineşte pe cineva pentru toată viaţa?

Credeam că sunt părerile mele, cunoştinţele mele, arta care-mi place, relaţiile mele, conversaţiile mele, frazele pe care le scriam în nemulţumire de sine, că în fond lucrurile astea mă fac o persoană inteligentă şi interesantă. Dar scrisul a devenit aşa o corvoadă şi nu vreau să mai spun cuiva ce cred. Nu mai îmi pasă şi totul a început cu descoperirea că pentru a scrie ceva despre tine, trebuie să fii un pic exhibiţionist. Apoi pe fundalul unor turbulenţe personale, pe măsură ce mi-am dat seama că trebuie să dai drumul oamenilor care nu-ţi fac bine, m-am găsit cu o nouă atitudine, lipsită de interes.

Nu mai îmi pasă… ce oribilă propoziţie. Vrea să spună… mi-a păsat dar când a fost prea mult am tăiat firul care mă făcea să-mi pese.

De fapt toată lumea spune Nu Îmi Pasă la furie şi nu e adevărat. Dacă poţi spune cuvintele cu seninătate, fără resentiment, atunci e trist şi paşnic şi eliberator pentru că într-adevăr nu îţi mai pasă. Ia relaţiile de exemplu, dar nu la asta mă refer.

Şi-aşa nu mai vreau să scriu. Chestia e că am nevoie de ceva care să fie al meu şi care să mă definească. Şi să nu fie ceva exibiţionist. Şi să aibă dungi dacă se poate şi o seră cu toate varietăţile de orhidee rare. So adieu blog personal, odată pentru totdeauna.

Sperăm că mă voi maturiza odată şi-odată.

 

Anunțuri

Adoraţii   3 comments

Am întâlnit un personaj foarte interesant. Pot jura că e desprins din Jane Austen dar nu în sensul bun; am întâlnit un mr Collins a cărui cunoştinţă a dat înţeles pentru mine spusei lui Gheorghidiu… „Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie”. Am citit Ultima noapte de dragoste de atât de multe ori că uneori îmi vin în minte pasaje, cum spun unii că îşi amintesc câte-un verset în momente de restrişte. Ce urât, mie îmi vin la îndemână finele observaţii ale lui Camil Petrescu.

Îmi place atât de mult pentru că nu condamnă atracţia mea pentru absolutism, ci îi dă o confirmare. În altă ordine de idei, pune foarte multe virgule şi uneori mi se pare că s-ar putea cu mai puţine virgule şi chiar mai puţine cuvinte.

„Secretarul general şi-a întins mai întâi amândouă braţele pe spătarul scaunului, a spus glume la urechea nevestei mele, i-a pus apoi mâna pe braţ şi a sfârşit prin a îmbăţişa deocamdată, spătarul scaunului ei. Unchiu-meu părea încântat de cum merg lucrurile(…) o bătea uşor pe obraz ca pe un copil şi ea zâmbea cu drăgălăşenie, căci, dret mărturisind, nu-i mai era deloc antipatic acest unchi.El însă, în clipa asta a întâlnit privirea mea privirea mea ca o pâlpâire fixată şi s-a zăpăcit, fără să se observe însă, căci era lume prea multă la masă, iar atmosfera, încărcată de larmă, flori şi senzualitate. (…) Ştiu că lucrurile acestea nu sunt pentru alţii vinovate. De cele mai multe ori femeile ştiu bine din prima clipă că nu vor da din ele nimic mai mult decât surâsul, atingerea de mână, o vagă pipăire pe sub masă. Mie procedeul mi se par  mai dezgustător însă decât prostituarea completă. Căci adaugă jocului murdar şi trişatul, tragerea pe sfoară”

Nu gelozie, absolutism. Diferenţa e fină.

Posted August 9, 2011 by Maria in Aş vrea să fiu ca pâinea caldă, carti

Acum trebuie să cuget…   Leave a comment

Filme şi cărţi, deşi nu cred că asta era intenţia generatorului lepşei :).

An ideal husband

Big fish / Breakfast club, The

Cold comfort farm

Dead poets society

Eve,All about (All about Eve)

Fiddler on the roof

Going postal (Terry Pratchett)

Horatio Hornblower

I capture the castle

Jeremiah Johnson/ Juno/ Junebug

Kingdom of heaven

Little miss sunshine

Me without you/ Much ado about nothing

Name of the rose

Onegin, Evgheni

Persuasion/ Painted veil, The

Red october

Stardust/

The lion in winter

Up

Vanity fair

Waitress

X Men… nu sunt multe optiuni aici

Young Victoria (The)

Zorba the greek/ Zombieland

Posted August 2, 2011 by Maria in carti, film

Intrebare   4 comments

Ce vrei sa faci mai departe?

Inca astept sa cresc mare si sa ajung acolo unde raspunsurile cresc in copaci. La varsta mea ar trebui sa am o idee, dar nu am. Nu stiu unde vreau sa merg mai departe, dar aflu ca nu pot merge in raceala rationala unde nu e Dumnezeu.

Posted Iulie 31, 2011 by Maria in A crede?

Dezgust   3 comments

Incerc sa nu uit ca iubirea nu e neconditionata. Dar in inima sau cel putin in inconstienta mea, cand nu am timp sa judec suficient, sunt sigura ca iubirea trebuie sa fie neconditionata. Cum altfel ar putea fi? Unii oameni pur si simplu trebuie sa ma iubeasca indiferent de situatie. Si apoi imi dau seama ca nu m-am gandit ca exista unii oameni pe care EU trebuie sa-i iubesc indiferent de situatie. Atunci cum mai pot cere „neconditionatul”? Suntem toti copii rasfatati de nu intelegem ca iubirea are o rezerva finita?

Incetisor intelegerea mea se transforma in amaraciune, furie si in final, acum, dezgust. Toate lucrurile umane au o limita si se sfarsesc, chiar si cele care par imposibil de sfarsit.

A venit a venit toamna   Leave a comment

Am îngheţat. Acoperă-mi inima cu ceva, cu o frunză sau mai bine cu inima ta.

Posted Iulie 27, 2011 by Maria in Acoperă-mi inima cu ceva

Fără common sense   1 comment

Adevărul e că eu mint o grămadă şi în acelaşi timp sunt una din cele mai sincere persoane pe care le cunosc. Hihi, parcă văd cum Esqvilyn va sări în sus la absurdul propoziţiei ăsteia şi va spune ceva plin de bun simţ.

Simt că nu mai am nimic de spus, stau în faţa monitorului de multe multe minute şi tot ce am reuşit să scot sunt frazele de mai sus şi o pictură de o artistă pe care nu am reţinut-o.

De când am renunţat să mai scriu consistent am învăţat o grămadă de lucruri noi şi aş avea câteva cugetări pe marginea lor, dar am o fenomenală lipsă de poftă să le expun pentru că în ciuda proaspăt acumulatei noi înţelepciuni, am rămas tot cu firea mea arogant încrezătoare şi egoistă.

Aceleaşi probleme vechi mă frământă şi am impresia că nu m-am dezvoltat ci am urmat un drum ciclic şi acum redescopăr ceva ce abia am uitat. Şi atunci, simt că nu mai am nimic de spus. Asta nu înseamnă că nu voi mai spune.

Se spune că odată ce recunoşti că ai un bai, eşti pe cale să te vindeci. Va dura la nesfârşit.

În sfârşit, tare-aş vrea să fiu bună bună ca pâinea caldă.

Posted Iulie 22, 2011 by Maria in Aş vrea să fiu ca pâinea caldă